fbpx

20 de insight-uri despre leadership de la James Lafferty

James Lafferty

De ce te-ar interesa?

James Michael Lafferty este CEO Fine Hygenic Holding, fiind considerat de mulți ca unul dintre cei mai carismatici și diferiți business leaderi din lume. A condus business-uri de multe milioane de dolari pentru giganții Procter & Gamble, Coca-Cola și British American Tobacco. În același timp, este antrenorul echipei olimpice de atletism din Filipine, jurnalist premiat și profesor universitar! E tare tipul, n-ai ce-i zice! 😝

Am avut șansa să particip săptămânile trecute la 3 sesiuni de leadership training ținute de el. Noroc cu izolarea asta, că altfel ar fi fost extrem de puțin probabil să ajung până în Dubai pentru un training face-to-face. Așa, s-a ținut prin Zoom și a fost mult mai la îndemână să mă înscriu și eu. 

Se spune că internalizezi mult mai bine informațiile primite, dacă înveți cu gândul să-i înveți și pe alții. Așadar, am adunat 20 de insight-uri din cele 10 ore de training și ți le prezint și ție mai jos. Evident, lipsesc exemplele savuroase și modul unic în care le expune Jim, dar tot cred că pot reprezenta o doză de inspirație pentru oricine.  

insight-uri despre leadership
Insight-uri despre Leadership cu James Lafferty pe Zoom

Insight-uri despre leadership

  1. Un principiu nu e un principiu până nu costă ceva! Fii pregătit să plătești acel cost pentru a rămâne fidel principiilor tale. Altfel nu au nicio valoare.
  2. Leadership-ul este despre respect, nu iubire! Scopul unui lider nu este să fie iubit de oamenii săi, ci respectat.
  3. Poartă-te frumos cu toată lumea, că nu știi cine ajunge să-ți fie șef! 😄
  4. Oamenii simt SUSȚINEREA liderului, sunt LOIALI liderului, ADMIRĂ liderul, ASPIRĂ să fie ca liderul.
  5. Nicio universitate nu oferă specializarea Vânzări, pentru că nu este ușor să predai asta. 😝
  6. După promovare, așteaptă-te la 6 luni de iad, până îți dezvolți competențele.
  7. Este esențial să înveți să spui NU.
  8. Dezactivează-ți notificările de pe toate dispozitivele, pentru a-ți crește concetrarea și eficiența. 
  9. Concentrează-te pe obiectiv și nu pe proces! Trebuie, însă, să știi când e nevoie să-ți sufleci mânecile și să intri în detalii.
  10. Treaba unui lider este să conceapă viziunea.
  11. Un lider este un exemplu personal al urmării viziunii și valorilor pe care le susține.
  12. Un lider recunoaște când a greșit.
  13. Relațiile profesionale solide sunt bazate pe încredere și franchețe (engl. candor) 
  14. Liderii au nevoie de abilitatea și timpul de a face coaching cu echipa sa.
  15. Dacă vrei rezultate, trebuie să suprasoliciți corpul. Întotdeauna trebuie să dai oamenilor tăi un pic mai mult decât pot să ducă. Așa se dezvoltă.
  16. Nu poți fi un lider bun dacă ești imoral.
  17. Este cost al leadership-ului ca în caz de succes să dai credit echipei și în caz de eșec să-ți asumi responsabilitatea.
  18. Singura strategie pe care o vede consumatorul este execuția.
  19. Principiul lui Sisif în management: trebuie să-ți recâștigi salariul și statutul în fiecare zi.
  20. VGSM vs OGSM – Vision/Objectives, Goals, Strategies and Measures. Este important să prezinți organizației o viziune despre unde se îndreaptă compania și să te asiguri că fiecare angajat înțelege perfect care este rolul său pentru a ajunge acolo. Ședințele anuale trebuie să înceapă cu o prezentare motivațională și antrenantă a viziunii, înainte de a discuta strategiile și măsurile necesare pentru a o transforma în realitate.

Poți face și tu training cu James Lafferty!

Pe mine m-a costat 183$ să petrec aproape 10 ore online cu Jim. Tu poți obține un extra discount de 20$, dacă folosești alumni codul meu: SY2020ALPHA-145. Înscrie-te aici

Am aflat despre training urmărindu-l pe Jim pe LinkedIn, ceea ce îți recomand și ție. 

Dacă vrei să te țin la curent cu tot felul de astfel de oportunități abonează-te la newsletter-ul meu săptămânal. În fiecare luni dimineață primești pe mail diverse știri interesante despre business, știință & tehnologie și lifestyle corporatist.

Spune-le și altora:

0 0 vote
Article Rating
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x