fbpx

4 biografii celebre care merită ascultate în trafic

biografii

De ce te-ar interesa?

Te-ai plictisit să petreci ore întregi în trafic în fiecare zi? Mută-te mai aproape de birou! 😛 Sau…ia partea bună a situației și profită de timpul respectiv să asculți audiobook-uri!

Gândește-te așa: dacă petreci doar 60 de minute pe zi ascultând un audiobook, 20 de zile pe lună, vei ajunge într-un an să asculți 240 de ore de conținut. Cu alte cuvinte, este ca și cum ai petrece 30 de zile pe an investind câte 8 ore în dezvoltarea ta personală. Și asta fără să renunți la altceva din programul tău curent. 30 DE ZILE în plus câștigate într-un an, doar pentru tine !!! 

Dacă te-am convins, rămâne doar să alegi cu ce să începi! Poți să răsfoiești cataloagele de audio book-uri ale unor site-uri de pe la noi, cum ar fi Cărturești sau Libris, sau te poți abona la imensa bibliotecă a lui Amazon, Audible.

În rândurile de mai jos eu îți propun 4 biografii care mie mi-au plăcut foarte mult, fiind nu numai interesante, dar și inspiraționale. Te asigur că naveta ta zilnică va deveni mult mai plăcută dacă ți-o vei petrece ascultându-le! Bineînțeles, ele sunt disponibile și în versiune clasică, dacă le preferi așa.

1. Steve Jobs de Walter Isaacson

biografii celebre

Pornind de la o serie de peste 40 de interviuri cu Steve Jobs, derulate de-a lungul a peste doi ani – precum și pe intervievarea a peste o sută de persoane apropiate lui Jobs, familie, prieteni, adversari, competitori sau colegi – Walter Isaacson a reușit să creioneze portretul vieții trepidante și a personalității de o intensitate mistuitoare a unui antreprenor creativ, care, prin pasiunea sa pentru perfecțiune și prin hotărârea încrâncenată, a revoluționat șase domenii de activitate: computerele personale, filmul de animație, muzica, telefoanele, tabletele computerizate și conținutul digital.

Într-un moment în care Statele Unite caută modalități de a-și susține întâietatea în domeniul inovației, în care societățile din întreaga lume încearcă să construiască economii creative, adecvate epocii digitale, Jobs reprezintă emblema absolută a inventivității, imaginației și inovației neabătute. Steve Jobs știa că cea mai bună cale de a crea valoare în secolul XXI rezidă în conectarea creativității cu tehnologia, aşa că a construit o companie în cadrul căreia salturile imaginației s-au îmbinat cu remarcabile reușite din domeniul ingineriei. El și colegii săi de la Apple au fost capabili să gândească diferit: nu au contribuit doar la dezvoltarea unor produse superioare din punct de vedere tehnologic, ci au creat dispozitive complet noi și servicii despre care consumatorii nici măcar nu știau că au nevoie.

Nu a fost un șef sau un om exemplar, nici un model demn de urmat. Mânat de demoni, era capabil să provoace furia și disperarea celor din jur. Însă personalitatea, pasiunile și produsele sale se întrepătrundeau, la fel ca și componentele hardware și software ale companiei Apple, alcătuind un sistem integrat. Așadar, povestea sa este una instructivă și totodată plină de povețe, conținând lecții despre inovație, caracter, leadership și valori.

În română găsești cartea tipărită aici sau aici, iar varianta audio o opți asculta pe Audible.

2. Open. O autobiografie de Andre Agassi

4 biografii celebre care merită ascultate în trafic

Mai mult decât o carte de memorii despre viața unui profesionist în tenis, OPEN este povestea captivantă a unei vieți remarcabile.

Împins de la spate de un tată dominator și irascibil pentru a deveni un campion la tenis, Andre Agassi a reușit ca la vârsta de 22 de ani să câștige primul dintre cele opt turnee de Grand Șlem pe care le-a cucerit de-a lungul carierei, lucru care i-a asigurat succesul financiar, celebritatea și în multe rânduri poziția de lider mondial în tenisul profesionist. În spatele acestei povești stă însă istoria unui om adeseori nefericit și confuz, care niciodată nu s-a simțit confortabil cu realizările sale profesionale. Cu o sinceritate dezarmantă, Andre scrie despre succesul dobândit la o vârstă fragedă, despre ce înseamnă cu adevărat celebritatea, despre căsătoria cu Brooke Shields și despre urcușurile și coborâșurile unei cariere fabuloase.

“Sunt un om relativ tânăr. Treizeci şi şase de ani. Dar mă trezesc ca şi cum aş avea nouăzeci şi şase. După trei decenii de sprinturi, opriri bruşte, sărituri înalte şi aterizări brutale, corpul meu nu mai pare să fie corpul meu, mai ales dimineaţa. În consecinţă, mintea mea nu mai pare să fie mintea mea. Pe când deschid ochii sunt un străin pentru mine însumi şi deşi, încă odată, acesta nu e un lucru nou, e mai pronunţat dimineaţa. Trec repede prin faptele elementare. Numele meu e Andre Agassi. Numele soţiei mele e Stefanie Graf. Avem doi copii, un fiu şi o fiică, de cinci şi trei ani. Trăim în Las Vegas, Nevada, dar momentan locuim într-un apartament al hotelului Four Seasons din New York, pentru că joc la US Open 2006. Ultimul meu US Open. De fapt, ultimul meu turneu. Trăiesc din tenis, deşi urăsc tenisul, îl urăsc cu o patimă întunecată şi secretă, şi totdeauna l-am urât”. Andre Agassi

Varianta în limba română o poți comanda de aici sau de aici, iar audiobook-ul în engleză e aici.

3. Elon Musk de Ashlee Vance

4 biografii celebre care merită ascultate în trafic

În această investigație dinamică, jurnalistul Ashlee Vance ne oferă o incursiune fără precendent în viața și cariera celui mai îndrăzneț om de afaceri din Silicon Valley. Autorul a obținut exclusivitatea publicării acestor informații de la Musk, de la familia și prietenii săi.

În această carte, Vance prezintă în detaliu evoluția lui Musk, de la copilăria dificilă din Africa de Sud până la escaladarea celui mai înalt vârf al lumii afacerilor. Vance a petrecut peste 50 de ore de conversații cu Musk și a intervievat aproape 300 de oameni pentru a putea spune poveștile tumultoase ale companiilor revoluționare ale lui Musk și pentru a-i face un portret complex omului care a transformat și a inovat industria americană, făcându-și în același timp și numeroși dușmani.

Într-o perioadă în care nenumărate companii sunt interesate mai degrabă să câștige bani și mai puțin să-și asume unele riscuri în dezvoltarea unor tehnologii radicale, Musk iese în evidență drept singurul om de afaceri cu suficient dinamism și viziune pentru a ataca – și revoluționa – trei industrii diferite în același timp. Vance argumentează că succesul lui Musk readuce în prim-plan ambiția și spiritul de inovare care au făcut din America un lider economic și intelectual. Elon Musk este o examinare strălucită și de impact a semnificațiilor pe care le are cariera lui Musk pentru industria tehnologică, care trece în prezent prin schimbări dramatice, și ne oferă o viziune a ce ne poate aduce acest secol incredibil.

Pentru oricine este interesat de tehnologie, de antreprenoriat sau de istoria celor care au ajuns în vârf, noua carte a lui Ashlee Vance, Elon Musk: Tesla, SpaceX și misiunea construirii unui viitor fantastic, este o fereastră grozavă și unică în lumea poate celui mai important antreprenor al prezentului. Vance ne oferă un tablou impresionant al personalității unice a lui Musk, al energiei, hotărârii și abilității sale de a reuși în circumstanțe dure. Cartea este plină de anectode și citate memorabile, care iluminează trăsăturile esențiale ale lui Musk.

Cartea în română poate fi comandată de aici sau de aici, iar versiunea audio în engleză de aici.

4. Einstein. Viața și universul său de Walter Isaacson

4 biografii celebre care merită ascultate în trafic

Iată încă un titlu din seria de biografii celebre scrise de Walter Isaacson, fiind prima biografie completă a lui Albert Einstein de când au devenit accesibile toate documentele sale.

Cum a funcționat mintea sa? Ce a făcut ca el să fie un geniu? Biografia lui Isaacson ne arată modul în care imaginația lui științifică a izvorât din natura rebelă a personalității sale. Fascinanta sa poveste este o dovadă a legăturii dintre creativitate și libertate.

Nu este doar o carte pentru pasionații de știință! E o carte despre perseverență, muncă și imaginație.

Versiunea în limba română este aici și aici, iar cea audio, în engleză, aici.

Lectură și/ sau audiție plăcute!

Spune-le și altora:

5 1 vote
Article Rating
Etichete:
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x