Mi-au rămas în minte aceste cuvinte ale lui Stephen Covey, făcând referire la faptul că punându-l pe fii-su de 10 ani să se ocupe de gazonul din curte, urmărea în primul rând obiectivul de a-l învăța pe acesta despre responsabilitate și nu de a avea cel mai frumos gazon din cartier.
Cât de greu e ca părinte să lași copilul să greșească uneori, pentru că așa învață!
Eu, unul, am învățat în corporații să vin întotdeauna cu soluții. Problem solving este una din cele mai apreciate competențe! Cum să nu zic nimic când am atâtea soluții perfecte de oferit?!
Fiica mea cea mare, Laura, studiază la același liceu pe care l-am absolvit și eu, Colegiul Național Ion Creangă din București. Îți dai seama ce mândru sunt de acest lucru! 😛
Fiind pasionată de modă 👗 (ca multe adolescente de vârsta ei), ea a înființat un club de fashion al liceului. Cel mai important proiect de anul ăsta al clubului l-a reprezentat un eveniment organizat weekend-ul trecut la liceu, Fashion Fest.
Evenimentul a fost unul destul de complex, cu 3 invitați, multiple workshop-uri și activități, precum și o defilare cu diverse ținute, ca punct culminant. Totul coordonat de un grup de fete de clasa a X-a, fără pic de experiență sau know-how.
Cristina și cu mine, părinți corporatiști responsabili, am tot întrebat-o pe Laura în ultimele săptămâni cum stă cu proiectul. “Bine”venea răspunsul.
Noi am fi vrut un status update, eventual pe culori, cu acțiuni concrete și responsabili, că era un proiect complex cu multe detalii de luat în considerare. 🤦🏻😛
Și ce îmi venea să-i spun:
“Ce înseamnă bine?”
“La xxx v-ați gândit?”
“Cine se ocupă de yyy?”
Dar mi-am mușcat limba și mi-am amintit de cuvintele lui Covey: “Raise the boy, not the lawn!” E mai important ce învață decât cât de bine iese proiectul.
Și totuși, mă gândeam…
Dacă iese un fiasco, asta va distruge încrederea în sine a Laurei și poate o va urmări toată viața…
Ce-o să zică invitații, profesorii, participanții?
Am continuat să nu zic nimic și timpul a trecut.
Vine și seara dinaintea evenimentului, ora 22:00. Pentru prima dată o văd pe Laura îngrijorată, poate chiar un pic panicată.
“Ce să fac?”
Nu luase cheia de la sala de festivități și nu era nimeni disponibil a doua zi să o dea! 😳
Dacă tot a venit prima dată la noi să o ajutăm, am început să o mai întreb: cine stă la intrare, cine îndrumă participanții de la intrare către locații, cine se ocupă de fiecare workshop… O parte din detalii erau stabilite, altele nu! 😳
“Ce să fac?”întreabă Laura din nou.
Îți dai seama că s-au activat toate beculețele roșii de corporatiști și la mine și la Cristina. Era în sfârșit momentul să-i arătăm noi cum se fac lucrurile! 🦸🏻♂️
Conform profilului meu PCM*, sunt fază Gânditor și tendința mea naturală în situații de stres serios este să critic gândirea și calitatea muncii celuilalt:
❌ “Asta se întâmplă dacă nu lucrezi organizat! În loc să îmi ceri ajutorul la timp și să înveți cum se organizează corespunzător un proiect, ai intrat în criză de timp și acum e prea târziu să mai faci ceva. Vorbesc eu cu doamna directoare să văd ce mai pot rezolva”
De asemenea, baza personalității mele, conform aceluiași model, este de Perseverentși asta înseamnă că uneori la stres pot să încep să predic pentru a-mi impune credințele:
❌ “Nu e normal să-ți dai seama acum că n-ai cheia de la sală! Chiar nu-ți pasă de toți cei implicați în acest proiect?”
Și totuși m-am abținut! PCM m-a învățat că tendințele naturale din stres pot fi controlate și înlocuite cu o invitație la comunicare eficientă.
Eu: “Nașpa situație!”
Laura: “Îhîm…”
Eu: “Ce opțiuni sunt pentru a rezolva problema cu sala de festivități?
Laura: “Nu știu”
Eu: “…”
Laura: “Să sun mâine dimineață pe X, Y…”
Eu: “Și dacă totuși nu reușiți să faceți rost de cheie?”
Laura: “Facem într-o sală de clasă la parter. Dăm băncile la o parte și ne organizăm acolo”
Eu: “Pare fezabil!”
Laura: “Dar cu restul activităților cum să mă asigur că se întâmplă?”
Eu: “În situații similare pe mine m-a ajutat să pun într-un tabel tot ce e de făcut și de către cine. Vrei să facem asta acum?”
Laura: “Da, eu spun și tu scrii în tabel”
Eu: “OK”
A ieșit super bine evenimentul! 🥳
N-a făcut rost de cheia de la sala de festivități, dar sala de clasă a fost potrivită și toate activitățile au ieșit bine.
Ce bine că a uitat să ia cheia!
Ce bine că m-am abținut să dau sfaturi!
Ce bine că am comunicat când a fost nevoie!
Nu cred că putea fi o experiență de învățare mai puternică pentru Laura și colegele ei decât o astfel de desfășurare a evenimentelor!
Și deși nu am venit eu cu soluțiile, de mult nu m-am simțit așa util ca în această situație! 😛
Mi s-au confirmat încă o dată două aspecte importante:
✅ Oamenii de orice vârstă și experiență au soluțiile de care au nevoie în interiorul lor. Doar că uneori le e mai greu să le găsească. Nu e nevoie să-i “salvezi” tu de fiecare dată!
✅ Comunicarea eficientă necesită efort conștient, dar recompensa e pe măsură!
* Te întrebi ce este PCM? Process Communication Model este un model de comunicare pe care l-am descoperit acum mai mulți ani în probabil cel mai tare training la care am participat până acum. Detalii mai jos:
Te tentează și pe tine PCM? Hai să discutăm. Dă-mi un semn aici. Găsim împreună soluția personalizată pentru ce ai tu nevoie.