fbpx

3 seriale super tari de care probabil nu ai auzit – Partea a 4-a

recomandări de seriale

Acum că s-a scurtat ziua și a venit frigul, s-ar putea să ai mai mult timp de seriale. Așa că m-am gândit să continui seria de recomandări de seriale de care probabil nu ai auzit. Iată trei opțiuni care mie îmi plac foarte mult.

The Marvelous Mrs. Maisel – IMDb 8.7

O gospodină din anii ’50 se decide să devină stand-up comic. Serialul multi-premiat este o comedie de epocă, cu o calitate excepțională a producției.

Povestea este despre o femeie a cărei atitudine pozitivă o face mai puternică decât își imaginează chiar și ea. Îți dai seama cum ar fi fost pentru o mamă tânără, de familie înstărită în anii ’50 în America, să se apuce să muncească? Mai mult, munca ei să fie stand up comedy!

Serialul are de toate pentru toți: umor deștept, costume fabuloase, interpretări de excepție. La acest ultim capitol, l-aș remarca pe Tony Shalhoub, Monk din serialul cu același nume, aici în rolul tatălui conservator.

Dacă e să rezum în două cuvinte motivele pentru care îmi place acest serial, acestea ar fi: optimismul și culoarea. Și câtă nevoie de optimism și culoare avem zilele astea!

Serialul are deocamdată 3 sezoane, urmează al 4-lea și este disponibil pe Amazon Prime Video.

The Marvelous Mrs. Maisel Season 1 - Official Trailer [HD] | Prime Video

Rake – IMDb 8.5

Nu, nu este doar un alt serial cu avocați! În primul rând este un serial australian și o să observi rapid diferențele față de clasicul american. În al doilea rând, personajul principal este destul de departe de ce te-ai aștepta după ce urmărești Suits sau Ally McBeal.

Cleaver Green, în același timp erou pozitiv și negativ, este un fel de Dr. House în versiune australiană. Un “brilliant jerk”, cu o înclinație puternică spre auto-distrugere. 

Cazurile pe care le are sunt de multe ori așa-numite “cauze pierdute”. Cu toate astea, Cleaver găsește de regulă o formulă să le câștige, nu întotdeauna cu cele mai curate tactici.

Serialul este amuzant și captivant. Un pic depresiv câteodată, dar bine echilibrat până la urmă.

Are 5 sezoane și îl poți vedea pe Netflix.

Rake Series 1 Teaser | ABC1

Murdar Podcast

Trebuia să-ți fac și o surpriză! Iată 2 în 1: Murdar este un serial românesc și e doar versiune audio!

Da, Murdar este un podcast românesc de ficțiune, primul și (după cunoștințele mele) singurul de până acum. Dacă vrei, e un fel de teatru radiofonic 2.0! 😝

3 seriale super tari de care probabil nu ai auzit - Partea a 4-a

Suntem în București. E mai 2021. De un an și ceva pandemia de Covid-19 ține toată lumea paralizată. Măsurile de relaxare luate de autorități au adus după ele un val de noi infectări care au reușit, începând din septembrie 2020, să aducă Terra în situația de a avea spor negativ de populație. Lumea e un amestec dubios de panică, paranoia și obișnuință. Totul pare că s-a schimbat, însă nimeni nu pricepe în ce fel.

Ăsta e contextul în care Șarpe, personajul principal, rămâne fără bani de chirie și ajunge să trăiască pe stradă.

Șarpe e băiat deștept, de viață. A fost DJ și îi mergea chiar bine până să nu-i mai meargă deloc. A ajuns homeless din prea mult optimism și nu prea știe încotro s-o apuce. Însă lucrurile iau o întorsătură neașteptată.

Șarpe își documentează toata evoluția sa și totodată a poveștii sale pe un reportofon găsit imediat ce a ajuns om al străzii. Așa începe Șarpe să țină un fel de jurnal audio de homeless. Reportofonul are însă dublu rol. I-a apărut în cale cu un scop, altul decât a-l ajuta pe Șarpe să-și ocupe mintea cu un jurnal de stradă.

Pe mine, unul, m-a prins! De-abia aștept să apară un nou episod să văd ce se mai întâmplă. Plotul este dezvoltat cu atenție și credibil și n-am nici cea mai mică idee spre ce se îndreaptă!

Îți recomand cu tărie să-l încerci. Poate fi o metodă excelentă să-ți treacă mai repede timpul în trafic. Îl poți asculta pe toate platformele clasice de podcasturi: Spotify, Apple Podcasts etc.

Trailer Murdar, primul podcast de ficțiune din România

Cam astea ar fi din partea mea. Ție cum ți se par recomandările? Ai și tu niște sugestii? Vezi și celelalte recomandări de seriale: Partea 1, Partea 2, Partea 3.

Dacă vrei să primești articole noi și alte informații interesante, abonează-te la Newsletterul lui Sandu.

Spune-le și altora:

5 1 vote
Article Rating
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x